Am avut parte de cele mai relaxante săptămâni. Și am avut mare nevoie de ele, pentru că anul acesta am muncit mai mult decât în alți ani.
Nu mă înțelege greșit, nu e ca și cum nu am mai făcut lucruri. Am început programul de patru luni unde discut zilnic în privat, am lucrat cu Cristi la un proiect al lui, am făcut taskurile administrative și contabilitate, colega noastră fiind în concediu.
Însă am făcut toate lucrurile astea fără niciun fel de presiune. Le-am făcut atunci când am simțit, iar în restul timpului, am stat sub păturică și am dormit.
Nu am ascultat un niciun curs sau podcast util. M-am uitat la serialul cu polițiști pe care l-am mai văzut.
Nu am tras de mine să merg la sală. Am făcut doar Yin Yoga, direct în pat. Nu m-am forțat să creez conținut doar ca să nu lipsesc de pe social media. Nu am împins să construiesc lucruri și să facem nu știu ce campanie până la final de an. Am gătit doar atunci când am simțit, iar când am obosit, m-am oprit.
M-am retras parțial din viața socială, mi-am simplificat rutinele zilnice, m-am concentrat să-mi îmbunătățesc somnul.
Mi-a ieșit, pentru că somnul meu a început să fie din ce în ce mai bun și a rămas așa. Mi-a revenit cheful de dans, spontan, într-o seară. Am început să eliberez câteva kilograme în plus pe care le-am adunat în ultimele luni.
Am realizat că ce am avut ocazia să fac în ultimele săptămâni, pentru multă lume este un lux.
Mi-au rămas în minte câteva dintre cuvintele Aurorei Simo (medic și specialist de somn) de la sesiunea de marți seara:
“Haideți să nu mai trăim pe datorie.”
“O să dorm când…”
“O să îmi trăiesc viața când ajung la pensie.”
“O să mă odihnesc doar în pauza de la Crăciun.”
Și mai am în minte și cuvintele unei prietene:
“Nimic din ce munca pe care o facem la un birou nu poate fi urgent”.
Culmea, după această pauză, acum am chef de sală, am idei, am energie să mănânc sănătos și încep să se așeze niște planuri foarte frumoase.
În perioada cea mai ocupată din an pentru mulți dintre noi, să găsim timp și pentru noi, să respirăm.