De obicei, stăm într-una din două extreme atunci când vine vorba despre gestionarea emoțiilor.
Fie amplificăm:
Plângem la orice, ne supărăm repede, emoțiile vin ca un val care ne ia pe sus și nu știm cum să le oprim. Ne e rușine după, ne întrebăm de ce am reacționat „așa de tare”.
Fie reprimăm:
Zâmbim și spunem „sunt bine” în timp ce pe dinăuntru se întâmplă cu totul altceva. Ținem totul sub control, pentru ceilalți, pentru imaginea de femeie puternică pe care o arătăm în fiecare zi. Și, la un moment dat, nu mai simțim aproape nimic, doar oboseală.
Ambele extreme au ceva în comun: nu ai o relație de încredere cu propriile emoții. Fie te temi de ele, fie le ții la distanță ca să nu te copleșească.
Adevărul e că emoțiile nu sunt problema.
Problema e că nu am fost învățate niciodată cum să stăm cu ele, nici să le simțim complet, nici să le lăsăm să treacă fără să ne distrugă ziua.
Echilibrul emoțional nu înseamnă să nu mai simți nimic. Înseamnă să poți simți orice (bucurie, furie, tristețe) fără să te pierzi pe tine în proces.
Aici corpul are un rol esențial: mișcarea potrivită te ajută să eliberezi ce e prea mult, respirația liniștitoare te ajută să te întorci acasă în tine când ești blocată. Nu doar înțelegerea rațională a „de ce simt așa”.